Armata Salvării – România

Noutăți

angajat depozit SALVATtex

Conferință de presă: Armata Salvării a încheiat proiectului RO 25 „Combaterea Sărăciei”

Asociația „Misiunea Creștină Armata Salvării” a organizat marți, 4 iulie a.c., evenimentul de închidere a proiectului norvegian pe care l-a derulat între 2014-2017. Intitulat „Centre comunitare Armata Salvării Iași și Ploiești”, proiectul face parte din programul finanțat prin Granturi Norvegiene RO 25 „Combaterea Sărăciei”. Evenimentul a avut loc în Ploiești la Centrul Comunitar „Geneza”.

Obiectivul general al proiectului RO 25 „Combaterea Sărăciei” constă în reducerea disparităților economice și sociale în Spațiul Economic European și în consolidarea relațiilor bilaterale, prin combaterea sărăciei. Grupul-țintă este reprezentat de persoanele vulnerabile care nu se pot susține singure și care sunt excluse de pe piața muncii, persoane de etnie romă, dar nu exclusiv. Operatorul programului este Oficiul Mecanismului Financiar de la Bruxelles în parteneriat cu Deloitte România.

Principalul scop al evenimentului a fost de a prezenta rezultatele și impactul pozitiv pe care le-a avut proiectul derulat de Armata Salvării în comunitățile prahovene și ieșene, și nu numai. Au fost evidențiate în mod special centrele comunitare „Geneza” din Ploiești și Iași, cele 6 magazine și depozitul SALVATtex, Echipa Mobilă a Armatei Salvării și alte activități. De asemenea, prin intermediul acestui eveniment au fost aduse mulțumiri sponsorilor, partenerilor, autorităților, colaboratorilor și susținătorilor Armatei Salvării din România.

Proiectele Armatei Salvării din cadrul programului RO 25 „Combaterea Sărăciei"

                   Proiectele Armatei Salvării din cadrul programului RO 25 „Combaterea Sărăciei”

Alocuțiunea de deschidere a fost oferită de Maiorul Leanne Ruthven, liderul regional al Armatei Salvării din România. Maiorul Drew Ruthven, manager de proiect la nivel regional, a prezentat rezultatele și impactul proiectului în cele 30 de luni de desfășurare. Colonelul Rodney Walters, Comandant Teritorial pentru Teritoriul Europei de Est, a confirmat că, deși proiectul s-a încheiat, Armata Salvării va continua să le fie alături celor peste 1200 de beneficiari și va fi pilonul unei „Românii puternice”.

Colonelul Rodney Walters, vorbind despre o „Românie puternică"

                               Colonelul Rodney Walters vorbind despre o „Românie puternică”

Diana Săcărea, ofițer pentru EEA și Norway Grants, a vorbit în numele Ambasadorului Extraordinar și Plenipotenţiar al Regatului Norvegiei în România, doamna Tove Bruvik Westberg, despre schimbările pe care acest proiect le-a adus în viețile persoanelor vulnerabile și despre accentul pe care Armata Salvării l-a pus asupra pregătirii profesionale a persoanelor excluse de pe piața muncii. Maiorul Knut Haugsvaer, reprezentant al Armatei Salvării din Norvegia, și Simen Mørstad Johansen, managerul proiectului „Centre comunitare Armata Salvării Iași și Ploiești”, au mulțumit  finanțatorului și partenerilor care au schimbat viața a peste 1200 de beneficiari. În cele din urmă, Lt-Col. Magna Nielsen, Secretar pentru Proiecte și Programe Sociale pentru Teritoriul Europa de Est, a afirmat că ceea ce face asociația noastră este „despre oameni”.

La eveniment au luat parte membrii Armatei Salvării din România, oficialități din Armata Salvării Norvegia și Armata Salvării Moldova, reprezentantul Ambasadei Regatului Norvegiei în România, oficialități din Ploiești, reprezentanți ai ONG-urilor partenere Armatei Salvării din România, jurnaliști și simpatizanți ai activităților sociale ale Armatei Salvării din România.

finanțator Norway Grants

                                                                                                 Finanțator Norway Grants

 

 

 

 

prezentare moda Armata Salvarii

Armata Salvării anunță evenimentul de închidere a proiectului norvegian

Asociația „Misiunea Creștină Armata Salvării” vă invită marți, 4 iulie, ora 10.30 AM, la evenimentul care marchează închiderea proiectului „Centre Comunitare Armata Salvării Iași și Ploiești”, finanțat prin Norway Grants în cadrul programului „RO25 Combaterea sărăciei”.

Scopul  proiectului „Centre Comunitare Armata Salvării Iași și Ploiești” este să ofere sprijin unor serii de comunități aflate la limita sărăciei prin încurajarea educației timpurii a copiilor cu vulnerabilități sociale, prevenirea abandonului școlar, asistență socio-medicală, crearea de centre comunitare și întreprinderi de economie socială, precum și furnizarea de pachete de servicii sociale integrate. Gândit inițial ca un proiect destinat ajutorării persoanelor care provin din medii defavorizate din orașele Ploiești și Iași, programul s-a dezvoltat accelerat oferind servicii diverse persoanelor aflate în situații de sărăcie și de sărăcie extremă în patru orașe din România: București, Ploiești, Iași, Bacău.

Prin intermediul acestui proiect, Asociația „Misiunea Creștină Armata Salvării” a înființat: două centre comunitare, o echipă mobilă care oferă servicii socio-medicale pentru persoane fără adăpost din București, o întreprindere de economie socială care are o rețea de șase magazine și un depozit în patru orașe din România, două ateliere de croitorie destinate formării și angajării profesionale a persoanelor provenind din categorii vulnerabile. Au fost oferite servicii diverse de  informare, orientare, consiliere, evaluare, educație, consiliere școlară, asistență socială și medicală, pregătire vocațională și profesională, mediere pe piața forței de muncă.

Programul a fost implementat cu sprijinul financiar al Norway Grants în cadrul programului „RO25 Combaterea sărăciei”. Partenerii proiectului sunt  Asociația Armata Salvării România, Asociația Armata Salvării Norvegia și SALVAtex.

Logo_Norway_grant_orez
În cadrul acestui eveniment,  Asociația „Misiunea Creștină Armata Salvării” dorește să evidențieze impactul și principalele rezultate ale proiectului și să aducă mulțumiri finanțatorilor, partenerilor cu care a colaborat, instituțiilor guvernamentale și organizațiilor neguvernamentale. Asociația Armata Salvării mulțumește în mod special Ambasadei Norvegiei în România si Regatului Norvegiei.
Evenimentul va avea loc în data de 04 iulie 2017, începând cu ora 10.30 AM, la Centrul Comunitar Ploiești din str. Bănești nr. 24.
 Vă rugăm să confirmați participarea la eveniment până la data de 03.07.2017, ora 11.00 AM, la adresa de e-mail armatasalvariiromania@gmail.com. Informații suplimentare puteți obține de la Mădălina Pîrcălăbescu, funcția PR responsible, e-mail armatasalvariiromania@gmail.com.
Salvattex Iasi deschidere

Armata Salvării inaugurează în Iași un magazin SALVATtex și un atelier de Redesign

Armata Salvării din România a inagurat în această săptămână al patrulea magazin SALVATtex, cât și un atelier de Redesign, cu scopul de a oferi locuri de muncă beneficiarilor acestor proiecte.

SALVATtex este un proiect al Armatei Salvării care presupune comercializare de produse de tip second-hand: îmbrăcăminte, încălțăminte, obiecte decorative, textile și alte mici lucruri necesare în casă.  Prin această inițiativă, la fel ca și prin celelalte proiecte desfășurate, Armata Salvării dorește să fie sprijin pentru persoanele defavorizate.

Produse dispuse spre vânzare în SALVATtex Iași

Produse dispuse spre vânzare în SALVATtex Iași

SALVATtex dispune în Ploiești de un depozit unde, practic, începe întreaga activitate. Produsele care sosesc din Norvegia sunt atent selecționate de către beneficiarii care lucrează în depozit, ele urmând să fie vândute în cele patru magazine deschise în țară. Banii obținuți în urma vânzărilor se reîntorc în celelalte proiecte ale Armatei Salvării: consiliere pentru incluziune pe piața muncii, program de after-school și servicii medicale mobile.

Scopul proiectului SALVATtex este de a oferi experiență de muncă persoanelor defavorizate care nu se pot intregra pe piața muncii. În urma experienței profesionale căpătate, ele se pot reorienta ulterior către meserii care să le aducă satisfacție profesională. Cu fiecare magazin deschis, Armata Salvării oferă noi locuri de muncă beneficiarilor săi, atât în depozit cât și în magazine.

Dan Lungoci, manager operațional SALVATtex, a declarat:

„Ne bucurăm să inaugurăm primul magazin SALVATtex din Iași si cel de-al IV-lea al rețelei. Cu acest magazin ne propunem să venim aproape de locuitorii Iașiului și de celelalte activități ale Armatei Salvării de aici. SALVATtex este parte integrantă a proiectului Geneza finanțat de către Norway Grants și își propune să  acorde șanse persoanelor provenite din categorii vulnerabile prin programe de angajare și pregatire continuă la locul de muncă. Dorim ca activitatea nostra să ajungă să constituie un model de economie socială în România.”

Pe aceeași linie cu SALVATtex se află și noua inițiativă a Armatei Salvării, Redesign Workshop – Atelier. Acest atelier a fost deschis tot în Iași și presupune reciclare a produselor care nu pot fi vândute în magazine. Beneficiarii angajați aici transformă lucrurile vechi în unele noi, care merită să fie achiziționate. Atelierul Redesign Workshop a fost deschis în parteneriat cu Fretex Redesign.

SALVATtex și Redesign Workshop – Atelier sunt proiecte finanțate de Norway Grants în cadrul programului RO25 „Combaterea sărăciei în România”, ce urmărește să ajute o serie de comunități aflate la limita sărăciei, prin încurajarea educației timpurii a copiilor cu vulnerabilități sociale, prevenirea abandonului școlar, sprijinirea antreprenoriatului social, locuințe sociale, centre comunitare și furnizarea de pachete de servicii sociale, precum și alte tipuri de activități similare menite să contribuie la reducerea disparităților sociale.

SALVATtex este deschis față de colaborări și vă invită să treceți pragul celor patru magazine ale sale din:

București: Calea Victoriei nr. 26 și Șos. Pantelimon nr. 283, bl. 12

Ploiești: str. Toma Caragiu nr. 13

Iași: Str. 14 Decembrie 1989 nr. 11

 

salvattex pantelimon interior

SALVATtex Pantelimon, cel de-al treilea magazin deschis de Armata Salvării

Armata Salvării a deschis oficial vineri, 7 octombrie, cel de-al treilea magazin SALVATtex din România. La deschidere au luat parte oficiali ai Armatei Salvării, membri ai Corpului București, persoane care lucrează în depozitul SALVATtex și alți simpatizanți.

Bazat pe modelul norvegian al rețelei Fretex, magazinul SALVATtex se adresează persoanelor care doresc să combine achiziționarea de produse second-hand de calitate (îmbrăcăminte, materiale textile, încălțăminte și jucării) cu sprijinirea cauzelor sociale.

Produse de vânzare în SALVATtex Pantelimion

Produse de vânzare în magazinul SALVATtex Pantelimion

Prin acest proiect, Armata Salvării își propune să asigure experiență de muncă persoanelor nevoiașe, cu scopul de (mai mult…)

SALVATtex Ploiesti

Armata Salvării inagurează primul magazin SALVATtex din Ploiești

Cel de-al doilea magazin SALVATtex din România a fost deschis oficial miercuri, 28 septembrie, pe str. Toma Caragiu nr. 13 în Ploiești. Oficiali ai Armatei Salvării, oaspeți din Norvegia, membri ai Corpului Ploiești și alți simpatizanți au luat parte la deschidere.

Bazat pe modelul norvegian al rețelei Fretex, magazinul SALVATtex se adresează persoanelor care doresc să combine achiziționarea de produse second-hand de calitate (îmbrăcăminte, materiale textile, încălțăminte și jucării) cu sprijinirea cauzelor sociale.

Prin acest proiect, Armata Salvării își propune să asigure experiență de muncă persoanelor nevoiașe, cu scopul de a le ajuta să se integreze pe piața muncii.

SALVATtex dispune de un depozit în Ploiești unde (mai mult…)

Andre Cox, Nisa, Franta

Generalul André Cox, invitație la rugăciune în urma atacului de la Nisa

Generalul André Cox a lansat o invitație la rugăciune, dedicată poporului francez și președintelui Hollande, în urma atacului de la Nisa. Cel puțin 84 de persoane au decedat și alte 150 au fost rănite. Generalul spune: Noi rămânem uniți cu poporul francez – atât cei afectați în mod direct, în Nisa, cât și cei care sunt îngroziți de ceea ce s-a întâmplat în țara lor.”

,,Cu durere în inimă am urmărit, eu și Comisarul Silvia, știrile care au acoperit evenimentele de la Nisa. Scenele de devastare și disperare în urma atacului terorist ne-au bulversat. Le oferim condoleanțele și rugăciunile noastre familiilor celor decedați, cât și persoanelor rănite și rudelor lor. Și președintelui Hollande și guvernului său. Acestea sunt vremuri dificile pentru (mai mult…)

Discurs Andre Cox Orlando

Generalul André Cox îi roagă pe Salvaționiști să demonstreze mila lui Dumnezeu

Ca răspuns la atentatul armat din clubul din Orlando, SUA, Generalul André Cox a transmis următorul mesaj (VIDEO MAI JOS) pentru toți cei implicați:

„Colegi Salvaționiști și prieteni,

Comisarul Silvia și cu mine am fost șocați și întristați să aflăm despre atacul teribil din clubul Orlando din acest week-end. Cu doar câteva luni în urmă am fost în acel oraș vibrant. Rugăciunile noastre sunt îndreptate către toți cei implicați – către prietenii și familiile celor uciși; către cei care încă se recuperează în urma atacului; către serviciile de urgență; și către persoanele care oferă sprijin practic – inclusiv echipele Armatei Salvării. Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toți. Ne rugăm, de asemenea, pentru președintele Obama și pentru oficialii guvernamentali care se află la conducere în aceste zile.

În ceea ce ne privește, Armata Salvării a răspuns rapid, asistând serviciile de urgență. Maiorul Ted Morris, Comandantul zonei Orlando, spune că, de îndată ce s-a aflat știrea despre atacul armat, membri ai echipelor de dezastre l-au contactat pentru a-l întreba cum își pot ajuta aproapele.

„Aproapele” este cuvântul important aici. Cele 50 de persoane ucise și sutele de persoane rănite sau traumatizate SUNT aproapele nostru. Poate că nu împărtășesc același sistem de credințe cu noi. Poate că fac parte dintr-o cultură diferită de a noastră. Dar Iisus nu a putut fi mai clar atunci când a spus că „iubește-ți aproapele” este una dintre cele mai importante două porunci. În timp ce aproapele nostru poate fi diferit față de noi, trebuie să îl iubim oricum.

Parabola Bunului Samaritean ar putea trata, ca subiect principal, diferențele culturale și religioase ale lumii moderne de astăzi. Nu triumfă întunecimea violenței; nici evitarea comportamentului „oamenilor religioși”. Mila și dragostea strălucesc într-o manieră neașteptată. Iisus a spus „fă așa”.

Vă încurajez să răspundeți rapid și ferm pentru a demonstra mila lui Dumnezeu într-o manieră practică și tangibilă. Lăsați-ne pe noi, Armata Salvării, să ne ridicăm și să ne mobilizăm, să arătăm iubirea lui Dumnezeu pentru cei care nu se așteaptă să fie iubiți de noi. Să transcedem barierele făcute de om, care caută să ne despartă de „aproapele” nostru. Și să o facem astăzi, cu ajutorul lui Dumnezeu.

Fie ca toți dintre voi să caute să devină un canal pentru pacea lui Dumnezeu, căutând inspirație de la Prințul Păcii, a cărui viață, moarte și înviere demonstrează că iubirea va învinge ura, intoleranța și violența.
Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toți, așa cum Îi împărtășiți azi iubirea.”

(mai mult…)

Andre Cox Romania

Generalul André Cox, în vizită la Armata Salvării România

Un eveniment mult-așteptat a avut loc săptămâna trecută. Generalul André Cox și Comisarul Silvia Cox au sosit în România, fiind primii lideri mondiali care au vizitat țara noastră. În timpul petrecut în România, cei doi au însoțit echipa clinicii mobile a Armatei pe străzile din București, au dansat cu copii la Corpul din Ploiești și au vizitat depozitul SalvatTex. La depozit, liderii au stat de vorbă cu cei care beneficiază de pregătire profesională prin sortarea bunurilor donate pentru magazinul recent deschis al Armatei.

armata salvarii dans

Dans tradițional românesc

În cadrul întâlnirii publice care a avut loc la World Trade Center în București, Mihaela Ghazzawi (Iași) a vorbit despre (mai mult…)

Echipa Armata Salvarii Salvattex

Armata Salvării deschide primul magazin SALVATtex din România

Oficiali ai Armatei Salvării, membri ai Corpului București și alți simpatizanți au luat parte astăzi, 5 mai, la deschiderea oficială a primului magazin SALVATtex din România.

Bazat pe modelul norvegian al rețelei Fretex, magazinul SALVATtex se adresează persoanelor care doresc să combine achiziționarea de produse second-hand de calitate (îmbrăcăminte, materiale textile, încălțăminte și juăcrii) cu sprijinirea cauzelor sociale.

La deschidere, publicul a (mai mult…)

poza coperta

Armata Salvării, acum și în Bacău

Noua lucrarea a Armatei Salvării a debutat oficial în Bacău pe data de 31 martie.

În cadrul Corpului Bacău se oferă cursuri în regim de after-school, se desfășoară programe de spălătorii, dar se organizează și activități de studiere a Bibliei și grupuri de părtășie. Toate acestea se desfășoară sub supravegherea Lt. Nicu Dumitru.

 

nicu

Armata Salvării este o mișcare creștină internațională care activează în prezent în 127 de țări. În România, Armata are în prezent cinci corpuri (București, Craiova, Iași, Ploiești și Bacău).