Comunicat de presă – Echipe mici acordă asistență la frontiera cu Ucraina

PENTRU COMUNICARE IMEDIATĂ

 
Siret Romania - 03022022 - Ukraine refugees crossing into Romania
 

O echipă mică ajută refugiații de la granița cu Ucraina

SIRET, România (2 martie 2022) – Lt. Andrei Fănică (Ofițerul Corpului București), Lt. Emil Ghenea (Ofițerul Corpului Buzău) și Căpitan Yanick Termignone (Ofițerul Corpului Ploiești), au format o echipă care a lucrat din nou la granița de la vama Siret, de marți, 1 martie, până joi, 3 martie. Echipele se rotesc în mod constant pentru a fi pe teren și pentru a oferi asistență, provizii și consiliere emoțională și spirituală în funcție de necesități. Mulți refugiați se află în acest moment în tranzit.

 

Lt. Fănică explică povestea uneia dintre familiile pe care a întâlnit-o. Este vorba despre o femeie și fiica ei de 7 ani care au fugit din Kiev, au condus până la granița de aici, din Siret, iar când au trecut, ne-am întâlnit cu ele. „Mi-a spus că de curând și-a cheltuit toți banii pentru a-și cumpăra un apartament nou, care era aproape gata, și a auzit că acum este distrus. Din fericire, a reușit să scape în siguranță, iar acum trebuie să își reînceapă viața și deocamdată nu știe ce țară să aleagă.” Ea nu avea unde să stea, așa că echipa a aranjat cazarea peste noapte la hotelul în care se odihneau, ”Casa Mea din Bucovina”, care și-a deschis porțile pentru ca refugiații să poată dormi, să facă duș și să mănânce. Aceștia au urmat echipa până la Ploiești și au rămas acolo pentru o seară, urmând să-și continue drumul.

 

În timp ce se aflau la frontieră, echipa a împărțit pliante despre pericolele traficului de persoane. În colaborare cu Teritoriul Europei de Est, mesajele avertizează asupra pericolelor și oferă informații de contact pentru Armata Salvării în Europa. Au fost identificate deja trei cazuri în care persoanele au fost salvate în urma furnizării informațiilor pentru prevenție.

 

Comandantul Diviziei, Căpitan Ionel Sandu, și o echipă de patru voluntari au plecat vineri din București pentru a duce donații și pentru a oferi asistență socială în tabăra de refugiați de la Siret pe tot parcursul weekend-ului. Armata Salvării coordonează împreună cu Guvernul, sprijinul oferit de asistenții sociali. Dacă doriți să fiți voluntar, vă rugăm să vă înscrieți pe site-ul armatasalvarii.ro/voluntar.

 

Mulțumim tuturor pentru sprijinul oferit în privința refugiaților, atât din partea comunității românești, cât și internaționale. Sprijin și informații pentru activitatea din România pot fi găsite la www.armatasalvarii.ro. Fotografii pot fi găsite la flickr.com/armatasalvariiromania.

 

Contact media:
Dave Haas
Ofițer de Informații Publice România
+40 799 057 120 / +1 404 590 1879
[email protected]

Limba română:
+40 727 116 466 (telefon și WhatsApp)
[email protected]

 

Despre Armata Salvării

Armata Salvarii ajuta anual oameni, la nivel internațional, printr-o serie de servicii sociale, să depășească sărăcia și dificultățile economice. Oferind hrană celor flămânzi, ajutor de urgență pentru supraviețuitorii dezastrelor, reabilitare pentru cei care suferă din cauza abuzului de droguri și alcool și îmbrăcăminte și adăpost pentru persoanele aflate în nevoie. Armata Salvării ajută în cele 8 centre din România: București, Ploiești, Craiova, Iasi, Bacau si Buzau. Pentru mai multe informații, vizitați salvationarmy.org și armatasalvarii.ro.

###

Comunicat de presă – Ajutor pentru refugiații ucraineni – 27.02.2022

 

Siret, Romania- 2022-02-27 at 11.53.38

 

PENTRU COMUNICARE IMEDIATĂ

Armata Salvării România ajută refugiații care sosesc la frontiera dintre Ucraina și România

SIRET, România (27 februarie 2022) – Armata Salvării din România evaluează situația și răspunde la nevoie. Trei ofițeri, inclusiv Comandantul Divizional, Căpitan Ionel Sandu, împreună cu Căpitan Yanick Termignone și Lt. Emil Ghenea, au încărcat sâmbătă dimineața, 26 februarie 2022, o dubă cu articole donate și au condus spre nord, spre Siret, România, către una din intrările de frontieră din Ucraina către România.

Echipa a ajutat peste 50 de refugiați cu apă, gustări, cartele SIM, jucării pentru copii, mănuși, căciuli și pături. După ce a condus 6 ore spre nord, echipa nu a putut ajunge direct la graniță, așa că a mers pe jos pe restul drumului pentru a ajunge la graniță, mergând peste 3,5 km. După peste 21 de ore de muncă, ora 3:45 dimineața, ofițerii au găsit un loc unde să doarmă câteva ore la un adăpost pentru refugiați, un centru social de lângă Eagle House.

În Iași, România, în apropiere de granița cu Republica Moldova, ofițerul de Corp, Maior Lilia Cojucari, a pregătit cazare pentru 10 familii de refugiați pentru a rămâne peste noapte.

Mulțumim tuturor pentru sprijin, atât comunităților române cât și internaționale, pentru că sprijină refugiații care intră în țară. Suport și informații pentru munca din România se găsesc la www.armatasalvarii.ro. Fotografiile pot fi găsite pe flickr.com/armatasalvariiromania.

 

Contact media:
Dave Haas
Ofițer de Informații Publice România
+40 799 057 120 / +1 404 590 1879
[email protected]

Limba română:
+40 727 116 466 (telefon și WhatsApp)
[email protected]

 

Ukraine Refugee Response

 

Despre Armata Salvării
Armata Salvarii ajuta anual oameni, la nivel internațional, printr-o serie de servicii sociale, să depășească sărăcia și dificultățile economice. Oferind hrană celor flămânzi, ajutor de urgență pentru supraviețuitorii dezastrelor, reabilitare pentru cei care suferă din cauza abuzului de droguri și alcool și îmbrăcăminte și adăpost pentru persoanele aflate în nevoie. Armata Salvării ajută în cele 8 centre din România: București, Ploiești, Craiova, Iasi, Bacau si Buzau. Pentru mai multe informații, vizitați salvationarmy.org și armatasalvarii.ro.

###

Comunicat de presă – 18.10.2021 Ziua Europeană Împotriva Traficului de Persoane

COMUNICAT DE PRESĂ

18 octombrie, Ziua Europeană Împotriva Traficului de Persoane

 

De 18 octombrie, Ziua Europeană de luptă împotriva traficului de persoane, reiterăm că lupta împotriva acestui fenomen global, căruia îi cad victime cetățeni români, mulți dintre ei copii, înseamnă un efort coordonat și de lungă durată nu doar a autorităților implicate direct în combatere, ci și a fiecăruia dintre noi, înțelegând că suntem datori să facem mai mult atât în ceea ce privește prevenirea exploatării – sexuală, prin muncă sau cerșetorie – cât și pentru reintegrarea și susținerea în comunitate a victimelor traficului de persoane și membrilor familiilor lor, atunci când și acestea au avut de suferit de pe urma exploatării.

21 de organizații neguvernamentale specializate în prevenirea, protecția, asistența victimelor, susținerea pe parcursul procedurilor penale, civile, campanii de lobby și advocacy pentru inițiative cu un impact mai mare în lupta împotriva traficului de persoane reunite în cadrul platformei ProTECT, lansează astăzi Raportul care reflectă principalele realizări, inițiative, preocupări și îngrijorări ale acestora.

Contextul pandemic reprezintă principala provocare cu care organizațiile Platformei ProTECT s-au confruntat în anul 2020 și continuă să se confrunte. Atât la nivel mondial, cât și național, efectele pandemiei asupra fenomenului traficului de persoane au fost semnificative, de la cele sistemice precum creșterea vulnerabilităților și inegalităților sociale la cele specifice precum o mai dificilă raportare a cazurilor de trafic de persoane, creșterea semnificativă a recrutării și exploatării online, accesul îngreunat la beneficiari sau suspendarea temporară a activităților în teren ale organizațiilor membre. În acest context, o mare parte din organizații au semnalat necesitatea de adaptare rapidă, precum și nevoia de schimbare accelerată a destinației resurselor financiare astfel încât să poată răspunde nevoilor generate de sporirea vulnerabilităților persoanele exploatate sau aflate la risc. O parte însemnată a resurselor organizațiilor care sunt implicate în asistență directă sau prevenire a fost destinată cheltuielilor legate de contextul pandemic (testarea beneficiarilor, a personalului, achiziționarea de echipamente care să permită conectarea la ore, sesiuni de terapie, etc). O parte a echipelor din platformă au trecut prin ture de izolare și carantinare, experiență care a mărit riscul de burn out (epuizare) sau traumă vicariantă.

Impactul asupra accesului la finanțări a îngreunat oferirea serviciilor de asistență specializată pentru victime. Bazându-se în mare parte pe donatori privați și granturi, fără a exista fonduri publice destinate activității organizațiilor neguvernamentale din domeniu, pandemia de Covid-19 nu doar că a diminuat numărul celor care au contribuit financiar, ci a generat și creșteri ale costurilor serviciilor.

De asemenea organizațiile au menționat că sărăcia severă din comunitățile marginalizate în care activează s-a accentuat în perioada pandemiei, iar mutarea în online a campaniilor a scăzut semnificativ impactul în comunitățile unde accesul la tehnologie este redus. Digitalizarea rapidă a unor servicii destinate cetățenilor a avut efecte pozitive dar dificultatea cu care instituțiile publice s-au adaptat a îngreunat mult furnizarea unor servicii publice de care a depins activitatea cu beneficiarii.

În acest context complicat, care a scos în evidență și mai acut provocările cu care se confruntă organizațiile membre ProTECT, acestea au continuat să își urmărească misiunea centrată pe nevoile victimei, implicându-se activ în susținerea inițiativelor legislative care recunosc aceste nevoi. De 18 octombrie, Ziua Europeană de luptă împotriva traficului de persoane, reiterăm prioritățile noastre:  aprobarea standardelor de asistență a victimelor, fonduri de urgență dedicate dedicate sprijinirii acestora, îmbunătățirea proceselor de identificare a bunurilor provenite din exploatare și  a accesului la justiție.

 

ProTECT este o platformă de 21 de organizații care acționează ca factor catalizator și centru de resurse pentru membrii săi și alte entități cu scopuri similare, astfel încât acestea să colaboreze într-un mod eficient în prevenire, protecție, asistența victimelor, proceduri penale, civile, lobby și advocacy pentru inițiative cu un impact mai mare în lupta împotriva traficului de persoane. 

 

Adresa de contact pentru cei care doresc să ni se alăture ca membri, parteneri sau susținători, sau, în egală măsură, pentru cei care doresc să se documenteze asupra fenomenului traficului de persoane și a provocărilor complexe cu care se confruntă cei care lucrează direct, constant și consecvent pentru eradicarea acestuia, este [email protected]

 

Date de contact:

[email protected]

0743157138

Comunicat de Presă – 15.10.2021 #NoiNuSuntemDeVânzare

COMUNICAT DE PRESĂ

#NoiNuSuntemDeVânzare

Cu ocazia Zilei Europene împotriva traficului de persoane, Armata Salvarii România lansează în perioada 15-18 octombrie 2021 campania #NoiNuSuntemDeVânzare ce are ca scop informarea, conștientizarea și sensibilizarea publicului larg cu privire la fenomenul traficului de persoane, în vederea adoptării măsurilor de autoprotecție și a acțiunilor necesare diferitelor momente și provocări din lanțul traficului.

Crezi că sclavia este istorie? Milioane de oameni sunt încă exploatați și vânduți ca sclavi, chiar și astăzi. Traficul de persoane este sclavia zilelor noastre.
Aproximativ 62% din traficul de persoane din Uniunea Europeană se face în scopul exploatării sexuale, iar locul secund e ocupat de traficul prin muncă forțată. România este țară-sursă, tranzit și de destinație în traficul de persoane.

Campania ce se va desfășura online și outdoor, va începe vineri, 15 octombrie la Mall Veranda începând cu ora 18:00, unde voluntarii Armatei Salvării România vor încuraja tinerii și adolescenții să fie solidari cu victimele traficului de persoane purtând tatuajul temporar #NoiNuSuntemDeVânzare.

Armata Salvării Internațional este în linia întâi luptând împotriva traficului de ființe umane de peste 150 de ani, în 130 de țări. Trebuie să amintim aici și ultimele două campanii derulate de către Amata Salvării România „Prieteni pe bune, nu pe net” și campania Pan-Europeană „Joburi prea bune ca să fie adevărate”.

#NoiNuSuntemDeVânzare